Probabil cel mai fericit pui de elefant din câţi există. Uite cum se distrează cu o panglică albastră!

Click pe Share pentru a distribui şi prietenilor tăi! Îţi mulţumim! :)

Dacă s-ar organiza un Campionat de Gimnastică Ritmică pentru elefanţi, cu siguranţă am avea un câştigător incontestabil. Imaginile ni-l înfăţişează pe tânărul elefant jucăuş cum ridică panglica albastră, apoi o înfăşoară în jurul trompei după care o aruncă în aer. Privindu-l cum învârte panglica cu o abilitate uimitoare, nu putem decât să ne bucurăm de existenţa şi inteligenţa acestor animale minunate.

Faa Mai, căci acesta este numele lui, s-a născut în „Elephant Nature Park” din provincia Chiang Mai, Thailanda. În acest mediu natural, elefantul este foarte fericit alături de familia lui. Îl putem vedea cât de fericit e în timp ce se distrează cu o banală panglică de plastic. Parcă ar imita cu multă naturaleţe mişcări desprinse din gimnastică ritmică.

De cele mai multe ori fericirea se găseşte în lucruri simple, iar pentru elefantul nostru faptul că se simte în siguranţă şi că se joacă liber îl face să se simtă fericit. Nu putem să nu remarcăm bucuria cu care învârte panglica de plastic în jurul trompei şi cum se distrează tăvălindu-se în iarbă ca un adevărat gimnast. Mama lui îl urmăreşte îndeaproape şi din când în când cei doi împart momente de tandreţe irezistibilă.

E adevărat că după atâta energie consumată, elefănţelul are şi momente de relaxare când se odihneşte pe iarbă. Imaginile surprinse ne emoţionează şi ne fac să înţelegem că natura are încă multe momente speciale de oferit.

Sursa: Youtube

Autor text: LiveBiz.ro

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:


Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume