KLM a găsit o metodă care ajută pasagerii să treacă mai uşor peste despărţirile de cei dragi.

Click pe Share pentru a distribui şi prietenilor tăi! Îţi mulţumim! :)

Indiferent de situaţie sau de locaţie, despărţirile de cei dragi au o încărcătură emoţională cu totul specială. Îi îmbrăţişăm cu toată dragostea şi lăsăm să cadă o lacrimă din colţul ochilor. Însă dacă la urcarea în avion, pe spătarul scaunului te-ar aştepta un mesaj de la cei de care tocmai te-ai despărţit... tristeţea s-ar risipi într-o clipă, iar chipul ţi s-ar lumina instantaneu.

Întâmplarea s-a petrecut pe Aeroportul Amsterdam Schiphol, unde câteva persoane care au rămas la sol după ce şi-au condus prietenii sau rudele, au fost rugate să scrie sau să deseneze mesaje personale pentru cei care s-au îmbarcat la bordul avioanelor operate de compania KLM. Aceste mesaje au ajuns să fie lipite pe spătarele scaunelor unde pasagerii urmau să se aşeze, pentru a le aminti că cei dragi se gândesc la ei şi că îi iubesc.

Fiecare pasager a găsit mesajul personalizat în care cei dragi menţionaseră amintiri, gânduri frumoase şi sincere, chiar desene ale căror semnificaţii le-au adus aminte de momentele speciale petrecute împreună.

Bunicul, sora, mama, prietena sau prietenul sunt tot atâţia mesageri ai gândurilor bune şi emoţionante, transmise prin intermediul acestor mesaje deosebite. Un mic gest însoţit de o clipă de sensibilitate au fost de ajuns pentru ca pasagerii îmbarcaţi în avionul companiei KLM să beneficieze de o călătorie mult mai uşoară şi plăcută.

Sursa: KLM via Youtube

Autor text: LiveBiz.ro

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:


Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume