Această căsuţă de lemn are doar 60 de metri pătraţi, dar e dragoste la prima vedere când îi treci pragul

Dacă îţi place acest articol, distribuie-l şi prietenilor tăi

În urmă cu 12 ani, Rich Daniels desfăşura o activitate independentă ca antreprenor în industria lemnului, însă la un moment dat a decis să se aventureze într-o carieră mai durabilă, rămânând totuşi fidel industriei lemnului. Cel mai popular model al companiei „Rich's Portable Cabins Inc.”, pe care o deţine în prezent, denumit Classic Double Loft, are toate facilităţile pentru o vacanţă de vis în orice locaţie datorită faptului că această căsuţa de lemn poate fi transportată pe roţi cu ajutorul unui camion.

„Classic Double Loft” este cel mai popular model de casă pe roţi în mare parte construită din lemn. La parter se află dormitorul, o bucătărie generoasă şi un spaţiu pentru luat masa, baia şi o mulţime de dulapuri mai mult sau mai puţin la vedere, utilizate ca spaţii de depozitare.

Bucătăria şi baia au dotările necesare oferind toate facilităţile unui cămin primitor şi confortabil. În bucătărie se află un spaţiu de gătit cu chiuvetă, aragaz, frigider şi cuptor cu microunde. Baia are o cadă din fibră de sticlă pentru curăţare uşoară şi durabilitate, o toaletă standard de porţelan şi o chiuvetă cu o oglindă mare pe perete. Încălzirea apei şi a interiorului se face cu ajutorul unei centrale electrice, sau utilizând şemineul aflat în imediata apropiere a intrării principale.

Spaţiul de la etaj (podul) este destul de spaţios şi poate fi deopotrivă un loc minunat destinat copiilor, pentru depozitare, pentru amenajarea unui birou, sau chiar poate fi folosit ca dormitor. O astfel de locuinţă transportabilă trebuie să aibă un echilibru perfect în ceea ce priveşte spaţiul atunci când se iau în considerare dormitorul, baia, bucătăria şi camera de zi. Această căsuţă pe roţi răspunde tuturor exigenţelor viitorilor locatari.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume