Această pasăre tot dădea târcoale câinelui şi pisicii. Când am văzut motivul? De necrezut

Dacă îţi place acest articol, distribuie-l şi prietenilor tăi

Când într-un cămin sunt mai multe animăluţe care aparţin unor specii total diferite, acestea trebuie să găsească o cale de a convieţui în armonie. Un rol esenţial în această ecuaţie îl are şi stăpânul lor care ar trebui să le supravegheze atent până când este convins că lucrurile merg în direcţia cea bună.

Loz Westley iubeşte atât de mult animalele, încât s-a dedicat salvării şi ajutorării acestora. Ea are acasă un câine din rasa Jack Russell pe numele său Skye, o pisicuţă numită Kitten şi încă un companion puţin mai neobişnuit, o pasăre din familia corvidelor (corbilor), originară din Australia, care a fost botezată de stăpâna sa Cha-Cha.

Toate aceste animăluţe au trăit experienţe dramatice în trecut şi numai datorită acestei femei au reuşit să se bucure de o viaţă liniştită. Câinele Skye suferă de o surzenie parţială, din cauza faptului că a îndurat multe abuzuri groaznice, pisicuţa a fost salvată de pe străzi, iar pasărea era rănită în momentul în care Loz a găsit-o.

Formidabil la acest filmuleţ este modul în care aceste vieţuitoare atât de diferite se înţeleg. Zi de zi micuţa pasăre are grijă de cei doi prieteni ai săi şi se asigură că se hrănesc suficient. În timp ce Cha-Cha prinde în cioc câte o bucăţică de mâncare, celelalte animăluţe o aşteaptă răbdătoare, pentru a-şi primi hrana.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume