Acest câine şi-a pierdut cel mai bun prieten, însă viaţa i-a oferit apoi un dar nepreţuit…

Dacă îţi place acest articol, distribuie-l şi prietenilor tăi

Prieteniile între animalele de companie ne uimesc adeseori prin sensibilitatea şi emoţia pe care ni le transmit. Flora este o căţea din rasa Malamut de Alaska care a avut alături un motan cu o vârstă considerabilă şi de care s-a despărţit cu greu. După ce din nefericire şi-a pierdut cel mai bun prieten, viaţa i-a oferit o surpriză neaşteptată.

Când familia acestei patrupede a adoptat un motan de 20 de ani pe nume Dexter de la „Best Friends Animal Society”, acesta a devenit în scurt timp pentru ea un prieten de nedespărţit. Pentru că avea o vârstă destul de înaintată, Dexter a murit doi ani mai târziu lăsând un mare gol în viaţa tuturor.

„Flora a fost foarte tristă. Ea a petrecut mult timp în afara locuinţei şi nu a vrut să mai intre în casă. Urla tot timpul, iar acest lucru ne-a frânt inimile. Pentru a încerca să uşureze durerea Florei, am adoptat patru pisici tinere, dar acestora nu le plăcea la început să se hrănească împreună cu Flora, aşa cum o făcea Dexter” – a declarat Jodie Williams, proprietara patrupedei.

În momentul în care cei patru pisoi numiţi Iggy, Bowie, Roxy şi Glamour au ajuns în casa familiei, Flora a început să fie tot mai împăcată. Pisicile par să-i fi readus Florei pofta de viaţă. Ea va fi probabil tristă atunci când noii ei prieteni vor trebui să plece, dar acum ştie că poate avea oricând prieteni asemeni lui Dexter.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume