Aceşti părinţi au avut o idee ingenioasă. Ce au construit pentru copiii lor este incredibil

Dacă îţi place acest articol, distribuie-l şi prietenilor tăi

Iarna este anotimpul pe care atât copiii cât şi adulţii îl iubesc nespus pentru troienele de zăpadă şi jocurile pe care le pot desfăşura pe covorul pufos de nea. Să ne dăm cu sania este poate cea mai frumoasă experienţă din acest anotimp, iar dacă la această cursă participă întreaga familie este cu atât mai fascinant.

Membrii unei familii din Utah au acum la ei acasă o inedită pârtie de sanie construită chiar în curtea proprie. South Jordan, tatăl, este cel care cu multă migală şi perseverenţă a adunat toată zăpada din curte pentru a construi acest tobogan cu o lungime de aproximativ 90 de metri. Două săptămâni i-au trebuit bărbatului până a finalizat întreaga pistă de zăpadă.

Când totul a fost gata s-a dat tonul distracţiei, iar săniile au început să alunece purtându-i pe doritorii de săniuş într-o cursă extraordinară. Toţi membrii familiei, dar şi vecinii acestora, au pornit o repriză de săniuş incredibilă.

Imaginile ne dezvăluie adevărata bucurie pe care o trăiesc cu toţii în timp ce alunecă împreună pe săniile de plastic din capătul toboganului aflat în spatele casei până aproape de poarta de la intrare. Pentru această familie iarna va fi cu siguranţă mult mai frumoasă şi mai distractivă. Minunată idee!

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume