Un japonez ne demonstrează procedeul prin care se poate obţine replica din ceară a unei salate verzi.

Click pe Share pentru a distribui şi prietenilor tăi! Îţi mulţumim! :)

În vitrinele restaurantelor din Japonia se pot vedea platouri apetisante cu preparate tradiţionale pe care clienţii le pot servi în restaurant. Dar în ciuda aspectului convingător, acestea au numai rol de prezentare şi impresionează doar privirile, fără a potoli foamea. Replicile sunt făcute din materiale plastice sau ceară, însă par atât de reale, încât ţi le-ai dori oricând pe masă.

Acest artist din oraşul Gujo Hachiman, Japonia, ne demonstrează ce uşor se poate modela un aliment. Ceara topită de diferite culori este turnată cu instrumente speciale în apă, pentru a căpăta soliditate. Apoi formele obţinute se pot modela astfel încât să imite perfect alimente reale.

Tot ceea ce îţi trebuie este să ai îndemânarea de a picura în apă materialele topite în formele şi culorile potrivite. Aşa cum observăm, prin acest procedeu se poate realiza o salată verde, pe care dacă nu am privi-o mai atent, am putea crede că de-abia a fost culeasă din grădină.

În acest caz, măiestria cu care artistul japonez îmbină ceara albă şi verde şi felul cum o modelează sub apă este ridicată la nivel de artă.

Industria alimentelor din ceară este foartă dezvoltată in Japonia, iar restaurantele se întrec între ele pentru a avea o vitrină cât mai atractivă din acest punct de vedere. Pentru un meniu complet realizat din aceste materiale modelabile, un restaurant poate plăti chiar şi un milion de yeni japonezi (aproximativ 7300 euro), ceea ce înseamnă că la nivel naţional această industrie este foarte profitabilă.

Sursa: Youtube

Autor text: LiveBiz.ro

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:


Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume