Angajatul de la benzinărie vede un bărbat însoţit de o femeie ce tremura de frică. Apoi îi spune să rămână în spatele lui

Dacă îţi place acest articol, distribuie-l şi prietenilor tăi

Cu siguranţă măcar o dată în viaţă am experimentat cu toţii acea stare de nelinişte în care simţim că ceva nu este în regulă, fie cu noi, fie cu cei din jurul nostru. Pe acest instinct s-a bazat şi angajatul unei benzinării din Philadelphia atunci când a decis să intervină într-o situaţie care nu i s-a părut deloc obişnuită.

Povestea prezentată în acest videoclip ar fi putut avea un cu totul alt final dacă angajatul unei benzinării nu ar fi decis să ia atitudine. Manveer Komer a văzut cum în faţa uşii principale a oprit o maşină în care se aflau un bărbat şi o femeie. Faptul că cei doi pasageri stăteau foarte aproape unul de celălalt, ca şi cum femeia ar fi fost flancată de acest bărbat, a fost primul lucru care i-a atras atenţia angajatului.

La scurt timp femeia a intrat în benzinărie, urmată îndeaproape de bărbatul cu care se afla. Aceştia s-au îndreptat mai întâi către bancomat, unde femeia a fost îndemnată să retragă o sumă de bani, însă acesta nu era funcţional. S-au îndreptat apoi către tejghea, acolo unde bărbatul suspect a cumpărat un pachet de ţigări şi a plătit cu cardul femeii. Acest fapt şi privirea temătoare a femeii l-au pus în gardă serios pe angajatul acestei benzinării.

Înainte de a apuca să iasă pe uşă, Manveer Komer a protejat-o pe femeie, punându-se practic între ea şi bărbatul cu care venise. S-a prefăcut apoi că are o armă pentru a-l pune pe fugă pe acest bărbat dubios. Presimţirea angajatului se adeverise. În urma discuţiei pe care a avut-o cu femeia salvată, el a descoperit că aceasta fusese luată cu forţa de acest bărbat şi obligată apoi să scoată bani de la mai multe bancomate din oraş. Numai datorită curajului şi altruismului acestui angajat, femeia a scăpat teafără.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume