Antrenorul îşi urmăreşte eleva la paralele inegale… Dar priviţi-l ce face când aceasta alunecă

Click pe Share pentru a distribui şi prietenilor tăi! Îţi mulţumim! :)

Un antrenor poate fi uneori îngerul păzitor al elevului său prin prezenţa de spirit de care dă dovadă în momentele cheie din timpul antrenamentelor şi nu numai. Imaginile surprinse în timpul unei competiţii de gimnastică ne înfăţişează o situaţie asemănătoare în care un antrenor de gimnastică o salvează pe gimnasta pe care o antrenează de la o accidentare sigură.

Camerele de filmat au surprins un moment inedit în cadrul “World Artistic Gymnastics Championships” din Ontario, Canada, în timpul unui exerciţiu la paralele inegale executat de una dintre gimnaste. Jeff Stephnson urmărea cu mare atenţie evoluţia elevei lui când la un moment dat gimnasta alunecă pe neaşteptate de pe una din barele paralelelor.

Cu o prezenţă de spirit incredibilă, antrenorul o salvează pe gimnastă executând o tumbă împreună cu aceasta astfel încât să atenueze cât mai mult din aterizarea forţată. Intervenţia sa a fost primită cu urale din partea spectatorilor care au apreciat astfel devotamentul antrenorului şi curajul lui extraordinar.

Datorită acestui „exerciţiu” inedit, reprezentaţia gimnastei aflate în concurs s-a terminat cu bine şi chiar dacă a fost depunctată pentru acest eşec, ea nu s-a ales cu nicio accidentare vizibilă. Aptitudinile de gimnast ale antrenorului au fost definitorii în această situaţie extremă, iar rezultatul a fost pe măsură aşteptărilor. E minunat când astfel de situaţii au un final fericit!

Sursa: Warren Liebmann via Youtube

Autor text: LiveBiz.ro

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:


Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume