Au învăţat-o pe această femelă raton să facă cel mai adorabil truc. Şi este atât de simpatică!

Click pe Share pentru a distribui şi prietenilor tăi! Îţi mulţumim! :)

O femelă raton a învăţat o metodă inedită de a cere de mâncare. Aceasta a fost surprinsă scoţând limba şi bătând din lăbuţele din faţă atunci când vrea să primească o gustare. Soluţia descoperită pare a fi foarte eficientă. Când vede că această metodă are efect, aceasta nu se opreşte, reuşind să înmoaie chiar şi inima celei mai indiferente persoane. Este atât de simpatică!

Cinnamon, pentru că acesta e numele ei, a descoperit că folosindu-şi puţin imaginaţia şi cu ajutorul unor gesturi adorabile, îşi poate procura hrana cu mare uşurinţă.

Este atât de haioasă, încât nu îi poţi rezista când o vezi cum scoate limbuţa şi bate din lăbuţele ei mici.

Cinnamon locuieşte într-o regiune unde nu s-au înregistrat cazuri de turbare la ratoni de peste 25 de ani. Ratonii sunt urmăriţi şi verificaţi de către Departamentul de Sănătate Publică al Statului.

Proprietarii locuinţei unde se află acum Cinnamon se declară foarte norocoşi că au ocazia să socializeze cu multe dintre animalele sălbatice din rezervaţia aflată chiar lângă casa lor. Deşi nu au fost adoptaţi ca animale de companie, ratonii din zonă sunt tare prietenoşi.

Sursa: Youtube

Autor text: LiveBiz.ro

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:


Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume