Acum 51 de ani „The Beatles” au cântat împreună pentru ultima dată. Această filmare e memorabilă

Dacă îţi place acest articol, distribuie-l şi prietenilor tăi

Pasiunea pentru muzică i-a adus în anul 1960 pe cei patru băieţi din Liverpool împreună într-un grup care avea să poarte numele de „The Beatles”. Alcătuit din John Lennon (voce şi chitară ritmică), Paul McCartney (voce şi chitară bas), George Harrison (chitară solo) şi Ringo Starr (baterie), cei patru au format una dintre cele mai faimoase trupe din istoria muzicii pop.

„The Beatles” a fost o trupă îndrăgită de generaţiile de tineri contemporani cu membrii formaţiei, dar şi de mulţi alţi iubitori de muzică impresionaţi de armonia şi sensibilitatea melodiilor pe care le-au compus în întreaga lor carieră muzicală.

De-a lungul timpului, trupa a concertat, a înregistrat şi a lansat numeroase albume marcând totodată şi multe recorduri mondiale. „The Beatles” este considerat grupul muzical cu cele mai multe discuri vândute, numărul lor ajungând la peste 1 miliard. De asemenea, a obţinut mai multe discuri de platină (13 doar în SUA), iar piesele lor au ocupat locul I în multe topuri muzicale de la acea vreme, devenind hituri de neuitat care şi acum stau pe buzele multora.

Membrii trupei şi-au dorit să aducă un plus de noutate şi originalitatea stilului de muzică de atunci. Atât mesajul textelor, cât şi ritmul pieselor compuse şi interpretate de trupă erau simple şi atractive pentru tinerii care îşi doreau să trăiască liberi şi nonconformişti. Multe dintre piesele cu care s-au făcut remarcaţi în decursul carierei lor artistice au fost inspirate din viaţa membrilor trupei, iar piesa pe care o ascultăm în acest videoclip este un exemplu elocvent.

Ultima lor apariţie publică a fost în concertul inedit desfăşurat pe acoperişul studiourilor Apple, din Londra, pe 30 ianuarie 1969, concert care a apărut pe albumul „Let It Be”. Compusă de John Lennon ca o expresie a iubirii sale pentru Yoko Ono, piesa „Don’t Let Me Down” este interpretată aici cu multă pasiune de toţi cei patru membri ai trupei.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume