Băiatul cu Sindrom Down îşi întâlneşte pentru prima dată fratele nou-născut. Reacţia lui e absolut minunată

Dacă îţi place acest articol, distribuie-l şi prietenilor tăi

Dragostea dintre fraţi este cu adevărat nepreţuită şi de neînlocuit. Acest filmuleţ este dovada vie a bucuriei de a avea un frate şi de a-l primi în familie cu o fericire fără margini radiind pe chip. Reacţia micuţului care îşi vede pentru prima dată fratele este absolut minunată!

Fiecare părinte speră că atunci când în familie mai apare încă un copil, ceilalţi fraţi să-l primească bucuroşi, fără gelozie sau resentimente. De cele mai multe ori fratele mai mare se îndrăgosteşte instantaneu de bebeluşul abia născut.

Kent este un băieţel adorabil cu părul bălai, dar care din nefericire suferă de Sindromul Down. Deşi are doar cinci anişori, băiatul este un copil iubitor şi extrem de afectuos cu cei din jurul lui. De curând a venit pe lume un nou membru al familiei, un băiat pe numele lui Noah, iar întâlnirea cu fratele lui mai mare are o încărcătură emoţională cu totul aparte.

Băieţelul vine însoţit de tatăl şi bunicul său la spitalul unde mama lui îl adusese pe lume pe Noah. Acesta aleargă cu nerăbdare spre camera mamei sale pentru a-şi întâlni fratele, ţinând în mână o jucărie albastră de pluş pe care cu siguranţă vrea să i-o dăruiască acestuia. Ajuns aici, se urcă în pat ca să-l privească de aproape pe micuţ, iar chipul său radiază de fericire.

La un moment dat, Kent îşi sărută frăţiorul pe obraz după care îi priveşte pe cei din jurul lui de parcă ar vrea să le spună cât de fericit este. Bucuria este cu atât mai mare în momentul în care mama lui i-l pune în braţe pe Noah. Kent îl priveşte cu multă dragoste pe Noah, sărutându-l de câteva ori şi atingându-i picioruşul cu multă delicateţe. Aceasta este o dovadă de dragoste adevărată şi un moment cu adevărat emoţionant.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume