Câinele dispăruse de 2 ani de acasă. Priviţi momentul emoţionant când aude vocea stăpânului

Dacă îţi place acest articol, distribuie-l şi prietenilor tăi

Legătura dintre un câine şi stăpânul lui este întotdeauna una care nu se uită atât de uşor. Chiar dacă cei doi sunt despărţiţi pentru o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp, reîntâlnirea are o încărcătură emoţională incredibilă.

Acest câine dispăruse din faţa casei stăpânului de mai bine de doi ani şi fusese recuperat de pe stradă de către voluntarii unei asociaţii pentru protecţia animalelor. Bosco, un câine din rasa Beagle, rătăcise mult timp fără un cămin, găsindu-şi hrana în faţa restaurantelor sau la coşurile de gunoi.

Voluntarii asociaţiei „Missing Dogs of Massachusetts” i-au pus o cuşcă capcană în zona în care îl văzuseră în repetate rânduri şi nu după mult timp câinele a intrat în ea. Un timp a locuit în adăpost sub atenta îngrijire a oamenilor de aici, primind hrană şi multă dragoste. Însă ce îi lipsea cel mai mult câinelui era stăpânul său.

Sheilah Graham l-a informat pe Bil Ballato, proprietarul lui Bosco, că patrupedul său se află în adăpost, însă între timp acesta se mutase în Colorado iar singura cale ca cei doi să se poată vedea faţă în faţă era prin intermediul unui apel video. Când într-un final reîntâlnirea a avut loc emoţia a fost extrem de mare. „Tot ce am auzit era că el urla în fundal şi am ştiut imediat că era câinele meu”, a spus Bill Ballato, proprietarul lui Bosco.

La rândul lui, câinele a început să tremure de bucurie pentru că şi-a văzut stăpânul şi mai ales i-a auzit vocea. Pentru moment Bill Ballato are ceva probleme de sănătate fapt ce nu îi permite să călătorească, însă în curând el şi prietenul său cel mai bun vor putea fi din nou împreună.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume