Câinele mofturos nu mănâncă hrană uscată, drept urmare stăpânul vine cu o soluţie de tot hazul

Dacă îţi place acest articol, distribuie-l şi prietenilor tăi

Deşi nu este un lucru obişnuit, se întâmplă uneori ca animalele noastre de companie să experimenteze zile în care sunt decise să facă nazuri la mâncare. Mofturoasă din fire, căţeluşa din aceste imagini îi dă mari bătăi de cap stăpânului său atunci când vine ora mesei. Acesta a găsit însă o soluţie ingenioasă prin care îşi păcăleşte prietena canină să mănânce tot ce i se serveşte în bol.

Luna este o căţeluşă foarte pretenţioasă la mâncare. Ori de câte ori stăpânul său îi toarnă în bol hrană uscată, aceasta refuză categoric să o mănânce, sperând astfel că va primi cu totul altceva în schimb. Pentru a rezolva această situaţie, stăpânul său a pus în practică un truc simplu care se pare că dă roade de fiecare dată.

După ce vede că Luna nu vrea să se atingă de mâncare, bărbatul ia bolul şi îl introduce în cuptor, asigurându-şi astfel câinele că îi găteşte ceva special. Acest om se preface însă că găteşte hrana patrupedei în cuptor prin setarea temporizatorului pentru un minut.

Căţeluşa ştie deja că bobiţele care ies din cuptor sunt delicioase, aşa că este dispusă să mănânce tot, chiar dacă în realitate nimic nu este schimbat. Ea nu pare însă să observe acest lucru, iar stăpânul său ar merita cu certitudine un premiu pentru ingeniozitatea de care dă dovadă.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume