Câinii maidanezi l-au salvat pe acest soldat din ghearele morţii. Priviţi momentul emoţionant când se reîntâlnesc acasă

Dacă îţi place acest articol, distribuie-l şi prietenilor tăi

Zi de zi întâlnim poveşti uimitoare care adăugă tot mai multă semnificaţie zicalei „câinele este cel mai bun prieten al omului”. Această expresie populară se potriveşte de minune şi în cazul lui Chris Duke, un militar care şi-a servit patria în Afganistan. Acesta nu numai că şi-a alinat dorul de casă în compania unor câini maidanezi, dar a ajuns ulterior chiar să le datoreze viaţa.

Când sergentul Chris Duke a fost plecat în misiune în Afganistan, acesta s-a ataşat foarte tare de trei maidanezi pe nume, Sasha, Target şi Rufus, care nu se dezlipeau niciodată de baza militară în care acesta se afla. Atât pentru Chris, cât şi pentru ceilalţi militari, cei trei patrupezi erau o alinare. Atunci când dorul de casă îi încolţea, aceste animăluţe reuşeau să le şteargă măcar puţin din durere şi să le aducă zâmbetul pe buze.

Într-o noapte însă, cei trei patrupezi şi-au asumat un rol mult mai mare, decât acela de a le ţine companie. Un atacator sinucigaş cu bombă a încercat să pătrundă în zona în care se aflau barăcile lui Chris şi ale celorlalţi militari, însă Sasha, Target şi Rufus l-au simţit la timp şi au năvălit peste el. Atacatorul s-a aruncat în aer înainte de a-i ucide pe cei 50 de soldaţi. Din nefericire, Sasha şi-a pierdut viaţa în acest incident, iar Target şi Rufus au scăpat cu răni uşoare.

După ce s-a întors acasă, sergentul Chris Duke a încercat pe toate căile să-i aducă în ţară pe cei doi câini rămaşi în Afganistan. Mai multe asociaţii de salvare a animalelor şi-au unit forţele şi l-au ajutat să-şi împlinească acest vis. Marea reuniune a adus lacrimi de fericire pe chipurile tuturor!

Sursa: CBS via Youtube

Autor text: LiveBiz.ro

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume