Stăpâna încearcă să-i fotografieze pe cei doi câini ai săi… dar staţi să vedeţi ce face cel negru!

Click pe Share pentru a distribui şi prietenilor tăi! Îţi mulţumim! :)

Când vine vorba de a participa la o şedinţă foto, Envy şi Zain, patrupezii din aceste imagini ştiu exact cum să pozeze pentru imaginea perfectă. Cei doi câini din rasa Border Collie, unul alb şi unul negru, fac o pereche adorabilă în faţa camerei.

Într-una din zile, în timp ce se afla în parc cu cei doi câini, stăpâna acestora a venit cu ideea genială de a surprinde câteva instantanee fotografice cu aceştia, iar rezultatul a fost de departe unul adorabil. Cei doi patrupezi iau poziţia corespunzătoare unei fotografii la minut, însă se pare că unul dintre ei vrea să iasă în evidenţă cu atitudinea lui afectivă.

Amândoi sunt extrem de amuzanţi şi ne aduc instantaneu zâmbetul pe buze. Cu ochii aţintiţi către obiectivul camerei şi încercând să stea cât mai nemişcaţi, patrupezii o uimesc chiar şi pe stăpâna lor. Câinele cel negru îl îmbrăţişează cu multă naturaleţe pe fratele său de parcă nu ar vrea să se mai despartă niciodată de el.

Deşi fratele lui vrea să scape măcar puţin din îmbrăţişarea câinelui de culoare neagră, acest lucru nu prea îi reuşeşte. Cert este faptul că tabloul este cât se poate minunat, iar imaginea celor câini va fi o amintire nepreţuită în albumul de familie. Inteligenţa câinilor este fără îndoială un atu forte al patrupezilor, iar protagoniştii acestor imagini o dovedesc din plin.

Sursa: Kelly Bove via Youtube

Autor text: LiveBiz.ro

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:


Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume