Ceea ce a apărut dintr-o dată din aceste alge a făcut publicul să exclame ‘Wow!’

Click pe Share pentru a distribui şi prietenilor tăi! Îţi mulţumim! :)

În lumea animalelor, arta camuflajului este pur şi simplu uimitoare şi uneori vitală atât pentru prădători cât şi pentru pradă. Privind aceste imagini, ne dăm seama cât de fascinantă şi imprevizibilă este lumea adâncurilor.

Octopus Vulgaris este una dintre speciile de caracatiţe care au capacitatea de a-şi schimba culoarea si textura pielii în funcţie de locul unde staţionează pe fundul nisipos al adâncurilor. Aşezată printre roci sau în comuniune cu algele marine, caracatiţa se integrează atât de bine în decor de parcă nici nu ar exista acolo. Totul este atât de natural încât nu putem identifica corpul şi nici tentaculele caracatiţei.

Prezentatorul ne indică locul unde se află un grup de alge care se mişcă în bătaia curenţilor, însă cu cât ne apropiem mai mult, cu atât surpriza este mai mare. Dintr-o dată descoperim că o bună parte din acest buchet de alge este de fapt o caracatiţă care priveşte nedumerită şi chiar puţin speriată.

Reluarea filmării cu încetinitorul ne reliefează faptul că această specie de cefalopode are o capacitate impresionantă de a-şi pigmenta pielea în culorile si textura spaţiului unde se află, realizând astfel camuflajul perfect.

Exclamaţiile privitorilor sunt pe deplin îndreptăţite şi pentru că puţini au ocazia să vadă pe viu aceste curiozităţi ale naturii, cu toţii sunt foarte încântaţi că au prilejul să le vizioneze chiar şi prin intermediul acestor imagini filmate.

Sursa: Harvey O'Sullivan via Youtube

Autor text: LiveBiz.ro

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:


Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume