Timp de 6 zile, această căţeluşă nu a găsit drumul spre casă. Are lacrimi în ochi când în sfârşit îşi revede proprietarul

Dacă îţi place acest articol, distribuie-l şi prietenilor tăi

Legătura dintre un câine şi stăpânul său nu are limite, iar dacă se întâmplă vreodată ca patrupedul să se rătăcească, drumul către casă poate fi lung, dar nu imposibil. Câinele din aceste imagini a rătăcit şase zile la rând, iar reîntâlnirea cu stăpânul său este extrem de emoţionantă.

Speriată de zgomotul unor artificii, această căţeluşă s-a pierdut de stăpânii săi într-o piaţă locală din Chungli, Taiwan. Aceştia au fost tare supăraţi de pierderea patrupedei lor şi au căutat-o în tot acest timp. Timp de 16 ani, căţeluşa a fost scoasă cu lesa la plimbare, însă în momentul în care au început artificiile, aceasta a luat-o la fugă.

După câteva zile de căutări, stăpânul căţeluşei şi-a găsit în cele din urmă patrupeda în Schnauzer, un alt oraş faţă de cel în care se afla casa în care locuia. În urma unui telefon primit de la o rudă a soţiei lui, stăpânul căţeluşei a plecat cu motocicleta în căutarea ei în acel loc în care fusese văzută. De îndată ce a auzit motorul, l-a recunoscut imediat şi a alergat în mare grabă în speranţa că îl va reîntâlni pe cel care îi era cel mai bun prieten.

Căţeluşa era destul de agitată după cele şase zile pe străzi şi a început să alerge şi chiar să plângă de bucurie. Reîntâlnirea a fost extrem de emoţionantă şi dovedeşte faptul că patrupezii sunt extrem de ataşaţi de stăpânii lor.

Sursa: M13 via Youtube

Autor text: LiveBiz.ro

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume