Chiar dacă au trecut 15 de ani de la lansare, nu ai cum să nu tresari la auzul acestei melodii

Dacă îţi place acest articol, distribuie-l şi prietenilor tăi

Orice mare artist va căuta întotdeauna să le ofere fanilor săi momente de neuitat. Cu fiecare spectacol susţinut, un cântăreţ consacrat va căuta noi idei pentru a-şi îmbunătăţi prestaţia, iar cei care îl îndrăgesc vor aprecia din plin acest lucru. Atunci când o stea a muzicii internaţionale precum Céline Dion susţine o reprezentaţie, nenumăraţi iubitori de muzică răspund prezent acestei invitaţii minunate.

În cadrul unui concert organizat în scopuri caritabile, invitată de onoare a fost cântăreaţa canadiană Céline Dion. Iubită de întreaga lume pentru vocea sa excepţională şi melodiile care îţi ajung întotdeauna la suflet, celebra artistă a făcut furori cu o interpretare de zile mari a piesei „I’m alive”, lansată în anul 2002 pe albumul „A New Day Has Come”.

Îmbrăcată cu o rochie roşie deosebit de frumoasă, Celine Dion încântă întreaga asistenţă încă de la apariţia sa pe scenă. Cu un murmur suav, minunata artistă începe să interpreteze această piesă consacrată, dând astfel startul unui spectacol uimitor. Toată scena a fost animată de proiecţii inedite şi de un corp de balet extrem de talentat.

Coregrafia desăvârşită a acestor dansatori profesionişti a fost completată în cel mai frumos mod de dansul energic pe care chiar Céline l-a adus în faţa spectatorilor săi. Cu o bucurie de neimaginat artista şi-a îndemnat fanii să cânte şi să trăiască alături de ea aceeaşi emoţie nepreţuită. Întregul moment a fost de vis! Cu siguranţă cei care au avut şansa să se afle la acest eveniment nu vor uita prea curând reprezentaţia oferită de una dintre cele mai mari voci feminine din toate timpurile!

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume