Credeaţi că numai printre noi există hoţi? Staţi să vedeţi ce ce întâmplă în acest grup de pinguini

Dacă îţi place acest articol, distribuie-l şi prietenilor tăi

Cine credea că pinguinii care trăiesc în colonii se susţin şi se ajută reciproc, cu siguranţă nu a văzut aceste imagini în care unul dintre ei este furat la drumul mare de către un seamăn de-al său. Degeaba se chinuie din greu pinguinul muncitor să adune o mulţime de pietricele din jurul lui. Munca sa se dovedeşte a fi în zadar pentru că „vecinul” îl pândeşte tocmai pentru a i le fura gata adunate.

Aceşti pinguini fac parte din specia Adelie, nume care provine de la soţia unui mare explorator francez care a descoperit pentru prima dată aceste păsări pe tărâmul Antarcticii. Pinguinii Adelie sunt renumiţi pentru hărnicia lor. Aceştia sunt capabili să adune cu ciocul foarte multe pietricele cu care apoi construiesc un zid circular cu înălţimi ce pot atinge chiar şi o jumătate de metru. Dar ce te faci când tu munceşti şi alcineva te pândeşte pentru a-ţi subtiliza toate resursele?

Întâmplarea de faţă poate fi într-un fel amuzantă prin prisma faptului că putem găsi şi în lumea acestor păsări atitudini şi comportamente… umane. Pinguinul furăcios abia aşteaptă ca fratele lui să se îndepărteze puţin şi vine în grabă, luându-i din cuib fiecare pietricică. Nu e de mirare că înălţimea cuibului nu înaintează, deşi stăpânul acestuia munceşte din greu. Pinguinul este nedumerit de ce în cuibul său nu sunt destule pietre şi dezamăgit pleacă în continuare să aducă altele, neştiind care e misterul.

La un moment dat însă hoţul este deconspirat, chiar dacă acesta încercă să adopte o atitudine de nevinovăţie, lăsând impresia că nu ar fi fost el autorul furtului. Acest lucru nu îl acoperă deloc şi adevărul iese la iveală. Furia cu care pinguinul prădat se năpusteşte asupra hoţomanului este de necrezut!

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume