Cum să deschizi o sticlă de vin folosind doar O CHEIE. Nu credeam că este posibil!

Click pe Share pentru a distribui şi prietenilor tăi! Îţi mulţumim! :)

Nu de puţine ori, atunci când avem oaspeţi, ne aflăm în situaţia neplăcută în care nu găsim tirbuşonul pentru a deschide sticla cu vin de pe masă. Acesta e întotdeauna un moment nepotrivit din care trebuie să ieşim cu bine, căutând cea mai eficientă şi la îndemână soluţie. Doar cu puţină imaginaţie, o cheie de uşă şi ceva îndemânare, vom reuşi să depăşim şi acest obstacol.

Avem în mână o sticlă de vin şi trebuie să găsim soluţia perfectă pentru a o deschide cu uşurinţă şi a nu risipi câtuşi de puţin conţinutul din interior. Poate am experimentat şi altă dată numeroase metode, folosind obiecte mai mici sau mai mari decât un tirbuşon, însă acum nu avem nevoie decât de o banală cheie de uşă.

Procedeul este relativ simplu şi cu puţină îndemânare, scoaterea dopului e rezolvată în mai puţin de un minut. Înfigem partea subţire a cheii în dop, în poziţie oblică, într-un unghi de 45 grade, după care tragem în sus în timp ce răsucim cheia în sensul invers acelor de ceasornic. Vom observa cum dopul iese puţin câte puţin, fără a se rupe. Nu-i aşa că e minunat?!

Şi de data aceasta ingeniozitatea omului a dat roade. Dacă până acum foloseam pentru deschiderea unei sticle cu dop de plută o şurubelniţă, un pantof, un holzşurub alături de un patent sau un cuţit, acum doar cu o simplă cheie problema e rezolvată iar oaspeţii noştri vor putea închina bucuroşi un pahar de vin alături de noi.

Mai trebuie specificat faptul că această metodă funcţionează doar în cazul dopurilor confecţionate dintr-un material moale, cum ar fi: plută sau silicon.

Sursa: Youtube

Autor text: LiveBiz.ro

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:


Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume