Priviţi ce creează acest bărbat prin simpla tăiere a roşiilor. Atât de drăguţ!

Click pe Share pentru a distribui şi prietenilor tăi! Îţi mulţumim! :)

Cine ar fi crezut ca săgeata lui Cupidon poate „ateriza” chiar şi în preparatele culinare din bucătărie? E de ajuns să privim aceste imagini şi reţeta fericirii se află pe masa noastră. Clasicele inimioare străpunse de o săgeată realizată dintr-o scobitoare pot fi un aperitiv aspectuos şi plin de magie. Ingenioasă idee, nu-i aşa?

Aceste inimioare din roşii pot fi oricând un element decorativ aşezat pe un platou cu aperitive la micul dejun. Dacă ne gândim că nici nu este greu să le facem, atunci e timpul să ne apucăm de treabă.

Pentru început luăm o fâşie de hârtie cartonată aurie pe care o îndoim în două pe lungime. Apoi vom tăia o bucată în formă de paralelogram şi pe partea îndoiturii vom face două crestături paralele. Pentru a realiza săgeata, luăm o scobitoare şi o vom introduce prin cele două tăieturi.

Pentru inimioara avem nevoie de roşii cherry cu o formă ovală pe care le tăiem oblic mai aproape de codiţă decât de vârf. Din două astfel de bucăţi vom realiza o inimioară prin alipirea şi fixarea lor cu ajutorul ţepuşei. Ca să arate perfect îi punem în vârful ascuţit un triunghi de caşcaval şi de asemenea putem asezona aranjamentul cu frunze de busuioc şi bulgăraşi de brânză. Ce drăguţ arată!

Sursa: Handimania via Youtube

Autor text: LiveBiz.ro

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:


Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume