De mult nu am mai auzit un cover atât de bun. Chiar şi Prince ar aplauda această reprezentaţie!

Dacă îţi place acest articol, distribuie-l şi prietenilor tăi

Zi de zi pe internet circulă duete muzicale pline de farmec, care reuşesc să ne atragă atenţia foarte rapid. Atunci când cântecul ales este un hit internaţional, iar vocile celor care îl interpretează ajung la coarda sensibilă a oamenilor, succesul unei astfel de reprezentaţii este garantat.

Alex şi Luke Aiono sunt doi tineri talentaţi din Arizona, Statele Unite, pe care îi uneşte atât o legătură de rudenie, ei fiind veri primari, cât şi o pasiune nemărginită pentru muzică. Dacă pe internet putem întâlni mult mai multe clipuri în care Alex este protagonistul principal, graţie vocii sale minunate, această nouă postare este cu totul specială tocmai datorită colaborării acestuia cu vărul său Luke.

Adevărul e că pentru a interpreta o piesă atât de cunoscută precum „Purple rain” era necesar ca un muzician care stăpâneşte cu multă virtuozitate chitara să se alăture acestui mic proiect. Colaborarea celor doi tineri talentaţi reprezintă cu siguranţă o reţetă a succesului. Vocea excepţională a lui Alex Aiono se armonizează în cel mai fericit mod cu orchestraţia pe care vărul său i-o asigură.

Emoţia profundă pe care cei doi tineri ne-o transmit nu cunoaşte limite. Alex ne poartă cu glasul său puternic, dar şi sensibil pe alocuri, într-o lume a visării. Singurele care ne aduc cu picioarele pe pământ sunt solo-urile pe care Luke le intrepretează la chitară cu o iscusinţă ieşită din comun. Reprezentaţia acestora este pur şi simplu fermecătoare!

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume