Iubirea dă gust mâncării: Iată câteva decoraţiuni culinare cu ajutorul cărora veţi putea cuceri pe oricine!

Dacă îţi place acest articol, distribuie-l şi prietenilor tăi

Fructele şi legumele sunt de multe ori un izvor de inspiraţie fără margini când vine vorba de a le da o nouă înfăţişare prin modelarea acestora după propria noastră imaginaţie. O roşie, o căpşună, un morcov, un castravete, sau chiar un mic crenvurşt pot căpăta o altă formă dacă le tăiem într-un anumit fel. Priviţi şi vă minunaţi!

Dintr-o roşie cherry, ca de altfel şi dintr-un crenvurşt putem recompune o inimioară prin simpla tăiere a acestora pe jumătate, în diagonală, după care să fixăm bucăţile obţinute faţă în faţă cu ajutorul unei scobitori. Inimioarele de crenvurşt puţin rumenite în tigaie vor arăta foarte bine pe un platou cu o garnitură de ketchup. Chiar şi din două felii de portocală vom putea obţine astfel de inimioare dulci şi zemoase.

O căpşună va înflori în mâinile noaste dacă o vom cresta succesiv asemeni unor petale. Mai multe astfel de căpşuni cărora li se va ataşa şi o codiţă vor constitui un ornament floral minunat. Dintr-o felie de morcov căreia i-am decupat două porţiuni în formă de triunghi, o jumătate de felie de castravete căreia i-a fost decupat miezul şi o scobitoare vom obţine o frumoasă lalea portocalie. Sau mai multe, de ce nu?

O gustare delicioasă o putem obţine dintr-un crenvurşt pe care îl vom despica pe mijloc fără a-l pătrunde la unul dintre capete. Cele două capete vor fi prinse cu ajutorul unei scobitori formând astfel o inimă. Aşezăm „inima” în tigaie apoi spargem în interior un ou proaspăt. În câteva minute vom avea pe masă o gustare delicioasă pentru micul dejun.

Dacă vorbim de un desert dulce, putem decupa din două felii de pâine toast un rotund simplu şi un altul în interiorul căruia tăiem cu o formă o inimioară. Între ele vom întinde dulceaţă, iar inimioara va fi perfect evidenţiată. Chiar şi merele pot fi decorate cu inimioare de altă culoare inversând decupajul din coaja fiecărui măr. La fel pot fi combinate şi alte fructe apetisante şi anume pepenele şi ananasul. Ingenios, nu-i aşa? Spor la lucru şi… poftă bună!

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume