Diagnosticat cu Alzheimer, a realizat timp de 5 ani mai multe autoportrete. Ultimul te lasă fără cuvinte!

Aceste tablouri sunt opera lui William Utermohlen, un artist plastic american care în 1995, la vârsta de 65 de ani, a primit o veste cutremurătoare ce avea să-i schimbe viaţa pentru totdeauna. Doctorii i-au spus că avea Alzheimer, o boală degenerativă progresivă a creierului ce distruge gradat memoria, capacitatea de judecare, atenţia, orientarea, comunicarea şi efectuarea activităţilor zilnice.

În urma diagnosticului primit, artistul a realizat câteva tablouri autoportret, care îi înfăţişează chipul pe masură ce acesta înainta în vârstă şi în boală. Până în anul 2000, când a fost internat într-un centru pentru persoane vârstnice, acesta reuşise să picteze un număr de şapte tablouri, care au fost apoi expuse unul lângă celălalt pentru a putea observa mai bine diferenţa de percepţie a propriului chip cu cât boala avansa.

Tabloul de referinţă este cel realizat de William Utermohlen în anul 1967. În cei cinci ani, din 1995 până în 2000, artistul plastic a surprins în tablourile sale o înfăţişare mult mai îmbătrânită. Ultimul dintre ele ne impresionează profund datorită faptului că abia dacă mai distingem chipul artistului şi realizăm că de fapt aceasta era singură imagine despre sine pe care o mai purta în memorie atunci. Din nefericire, în anul 2007 acest pictor desăvârşit a încetat din viaţă. Un talent fără egal, o tragedie fără margini!

Autoportret 1967- Nimic nu prevestea lovitura cruntă pe care soarta avea să i-o ofere 28 de ani mai târziu.

Autoportret 1967- Nimic nu prevestea lovitura cruntă pe care soarta avea să i-o ofere 28 de ani mai târziu.

1996 – În primul an tabloul autoportret ne înfăţişează un bărbat pus pe gânduri, cu o privire neliniştită.

1996 – În primul an tabloul autoportret ne înfăţişează un bărbat pus pe gânduri, cu o privire neliniştită.

1996 – Chipul artistului din acest tablou este în schimbare fizică, iar ochii trădează deja nesiguranţă.

1996 – Chipul artistului din acest tablou este în schimbare fizică, iar ochii trădează deja nesiguranţă.

1997 – După încă un an chipul artistului din acest autoportret pare îmbătrânit vizibil şi se vede clar că memoria îi joacă feste.

1997 – După încă un an chipul artistului din acest autoportret pare îmbătrânit vizibil şi se vede clar că memoria îi joacă feste.

1997 – Privirea pierdută, un chip slăbit şi trist este tot ceea ce vede acum artistul, privindu-şi portretul în oglindă.

1997 – Privirea pierdută, un chip slăbit şi trist este tot ceea ce vede acum artistul, privindu-şi portretul în oglindă.

1998 – Stângăcia cu care este realizat autoportretul de mai jos ne dezvăluie atât trăirile emoţionale, cât şi neputinţa din acel moment al vieţii sale.

1998 – Stângăcia cu care este realizat autoportretul de mai jos ne dezvăluie atât trăirile emoţionale, cât şi neputinţa din acel moment al vieţii sale.

1999 – Nimic nu mai seamănă cu cel care în vremurile bune demonstra tuturor un talent plastic de excepţie în oricare dintre tablourile sale...

1999 – Nimic nu mai seamănă cu cel care în vremurile bune demonstra tuturor un talent plastic de excepţie în oricare dintre tablourile sale...

2000 – Un chip gol, fără trăsături definitorii şi cu sentimentul că sfârşitul e aproape. Numai cel care a trăit cu adevărat astfel de momente dramatice, precum şi cei care i-au fost aproape, pot înţelege aceste stări emoţionale.

2000 – Un chip gol, fără trăsături definitorii şi cu sentimentul că sfârşitul e aproape. Numai cel care a trăit cu adevărat astfel de momente dramatice, precum şi cei care i-au fost aproape, pot înţelege aceste stări emoţionale.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:


Adaugă un comentariu

Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume