Aceste tablouri sunt opera lui William Utermohlen, un artist plastic american care în 1995, la vârsta de 65 de ani, a primit o veste cutremurătoare ce avea să-i schimbe viaţa pentru totdeauna. Doctorii i-au spus că avea Alzheimer, o boală degenerativă progresivă a creierului ce distruge gradat memoria, capacitatea de judecare, atenţia, orientarea, comunicarea şi efectuarea activităţilor zilnice.
În urma diagnosticului primit, artistul a realizat câteva tablouri autoportret, care îi înfăţişează chipul pe masură ce acesta înainta în vârstă şi în boală. Până în anul 2000, când a fost internat într-un centru pentru persoane vârstnice, acesta reuşise să picteze un număr de şapte tablouri, care au fost apoi expuse unul lângă celălalt pentru a putea observa mai bine diferenţa de percepţie a propriului chip cu cât boala avansa.
Tabloul de referinţă este cel realizat de William Utermohlen în anul 1967. În cei cinci ani, din 1995 până în 2000, artistul plastic a surprins în tablourile sale o înfăţişare mult mai îmbătrânită. Ultimul dintre ele ne impresionează profund datorită faptului că abia dacă mai distingem chipul artistului şi realizăm că de fapt aceasta era singură imagine despre sine pe care o mai purta în memorie atunci. Din nefericire, în anul 2007 acest pictor desăvârşit a încetat din viaţă. Un talent fără egal, o tragedie fără margini!