Era cel mai îngrozit câine pe care l-am văzut vreodată, dar un singur om i-a câştigat încrederea…

Click pe Share pentru a distribui şi prietenilor tăi! Îţi mulţumim! :)

Eldad Hagar este omul căruia niciun animal aflat în suferinţă nu îi poate rezista. Prin puterea dragostei lui pentru animale, el ştie cel mai bine cum să le câştige încrederea şi să le vindece. Alături de personalul organizaţiei „Hope for Paws” a reuşit salvarea unui căţel abandonat şi care tremura de frică din tot corpul. Întreaga acţiune de salvare este emoţionantă.

Această căţeluşă abandonată, înfometată şi foarte speriată a fost găsită în apropierea intrării unui imobil. Întâlnirea cu salvatorii ei nu a fost prea prietenoasă. Instinctul de apărare şi teama de necunoscuţi o făceau să fie destul de agresivă şi mârâia ameninţător la oricine se apropia de ea.

Experienţa lui Eldad în astfel de cazuri deosebite şi-a spus din nou cuvântul. Acesta s-a apropiat uşor de căţeluşă şi a făcut tot posibilul pentru a-i câştiga încrederea. El şi-a protejat iniţial mâna cu o pătură, nefiind sigur de reacţiile patrupedei, pentru ca apoi, când a simţit că totul e în ordine, să o lase deoparte.

În jumătate de oră căţeluşa stătea cuminte în braţele lui. Doar din când în când mai dădea semne de nervozitate. Mângâierile pe cap şi cuvintele afectuoase s-au dovedit eficiente. După ce s-a liniştit, a putut fi transportată în adăpostul asociaţiei, unde a fost spălată şi a căpătat o nouă înfăţişare. Cheryl, una dintre voluntare, i-a pus numele Holly. Acum este iubită, are un cămin primitor şi foarte mulţi prieteni, însă aşteaptă o familie care să o adopte pentru totdeauna.

Sursa: Hope For Paws - Official Rescue Channel via Youtube

Autor text: LiveBiz.ro

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:


Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume