După ce îi face o farsă de zile mari stăpânului său, acest papagal se amuză pe cinste. Priviţi-l în acţiune!

Dacă îţi place acest articol, distribuie-l şi prietenilor tăi

Niciun cămin în care creşte un papagal nu va fi vreodată cuprins de monotonie sau tristeţe. Această pasăre jucăuşă este o sursă inepuizabilă de bună dispoziţie, iar clipurile postate pe internet vin să întărească acest lucru. De această dată vedeta zilei este Syd, un papagal care adoră să îi facă farse stăpânului său.

Syd este un papagal din specia cacadu, care locuieşte alături de familia sa adoptivă la o fermă din Keene, Ontario. Acolo el are foarte mulţi parteneri de joacă precum cai, capre, oi sau câteva văcuţe şi se simte foarte iubit. Din nefericire în luna noiembrie a anului trecut un incendiu uriaş a cuprins întregul loc, iar Syd a fost nevoit să locuiască alături de stăpânul său, Dave, într-o rulotă.

Cum nu mai durează foarte mult până când ferma va fi reconstruită complet, Syd încearcă să alunge monotonia din micul cămin provizoriu prin atitudinea sa jucăuşă. Fiind în permanentă căutare de experienţe amuzante, de această dată papagalul l-a luat în vizor pe stăpânul său, Dave, în special ochelarii pe care acesta îi poartă.

Folosindu-şi ciocul el îi scoate ochelarii bărbatului, lăsându-i să cadă pe podea. Şi mai amuzant este râsul său savuros care succede fiecare poznă de acest fel. Rapiditatea sa este uimitoare! Pe cât de repede îşi pune Dave ochelarii la ochi, pe atât de repede pune Syd ciocul pe ei. Tristeţea nu îşi are locul într-un astfel de cămin, iar Syd este cel care ştie mereu cum să întreţină atmosfera.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume