O gorilă-mascul de 200 kg întâlneşte un mic animăluţ şi între ei se stabileşte cea mai frumoasă prietenie

Dacă îţi place acest articol, distribuie-l şi prietenilor tăi

În fiecare dimineaţă, la un adăpost pentru primate din Africa, îngrijitorii verifică toate animalele care locuiesc aici - şi care nu sunt deloc puţine. Din cauza presiunilor asupra habitatelor şi pericolelor de braconaj, organizaţia „Ape Action Africa's Mefou Primate Sanctuary” îngrijeşte peste 300 de animale salvate.

La începutul acestei luni, când îngrijitorii gorilelor au mers să verifice grupul lui Bobo, o gorilă-mascul de 200 de kg, au găsit un tablou mai puţin obişnuit. Bobo ajunsese în adăpost în anul 1994, pe când era un pui de 2 ani, după ce mama lui fusese ucisă de braconieri. Două decenii mai târziu, Bobo a devenit o gorilă puternică, masivă, fiind liderul grupului său de la adăpostul din Camerun.

Dar chiar dacă Bobo este masculul dominant al grupului său, el este cunoscut ca fiind un animal blând. Iar blândeţea lui a ieşit în evidenţă atunci când îngrijitorul l-a găsit pe Bobo mângâind un animăluţ sălbatic pe care îl descoperise în pădure.

„Gorila noastră argintie, Bobo, şi-a făcut un nou prieten în această săptămână – un animăluţ găsit într-un tufiş. Îngrijitorii l-au descoperit ducând micuţul primat în timpul controalelor de dimineaţă şi au fost uimiţi să-l vadă purtându-se cu el cu cea mai mare grijă”. Probabil că puiul locuia în habitatul gorilei, potrivit lui Elissa O’Sullivan, purtătoarea de cuvânt a „Ape Action Africa’s Mefou Primate Sanctuary”.

Animăluţul nu a părut speriat de masivitatea lui Bobo şi a rămas în apropierea lui chiar urcându-se pe corpul acestuia. Curând, celelalte gorile au devenit extrem de curioase vizavi de noul prieten al lui Bobo. Într-un final, Bobo a înţeles că trebuie să îl ducă pe micul lui prieten în tufişuri pentru a fi protejat.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume