I-a spus papagalului să intre în colivie. Răspunsul acestuia? De tot hazul!

Dacă îţi place acest articol, distribuie-l şi prietenilor tăi

Papagalii ne încântă întotdeauna prin personalitatea lor fascinantă, afectivitatea de care dau dovadă şi nu în ultimul rând prin frumuseţea lor răpitoare. Papagalii sunt de felul lor păsări cu multă personalitate şi care prin comportamentul lor ştiu „să-şi impună” punctul de vedere. Acestui papagal umbrelat nu îi place defel să stea închis într-o colivie strâmtă, urmare care vociferează în stilu-i caracteristic.

Papagalul din aceste imagini are o discuţie în contradictoriu cu stăpâna lui care încearcă să-l convingă că e ora de culcare şi trebuie neapărat să intre în colivie. Acest lucru nu pare a fi pe placul înaripatei care se tot plimbă pe zăbrelele cuştii într-o stare de iritare evidentă.

De câte ori stăpâna lui îi tot spune că e momentul să intre în colivie după care va stinge lumina în cameră, de tot de atâtea ori papagalul scoate nişte sunete ascuţite încercând la rândul lui să fie la fel de convingător. Acesta nu vrea cu niciun chip să intre în acel spaţiu strâmt în loc să se bucure de libertate totală.

Pentru a-i demonstra proprietarei că nu se lasă atât de uşor înduplecat, papagalul îşi umflă penajul în cel mai adorabil mod, rotindu-şi creasta cu mândrie. Fără îndoială că astfel de momente se petrec destul de des şi poate tocmai de aceea papagalul a învăţat lecţia. Nu va ceda atât de uşor oricăror rugăminţi din partea femeii, tocmai pentru a beneficia de libertate.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume