Un hoţ încearcă să fure dintr-o maşină, dar nicio clipă nu s-a gândit că proprietarul e luptător MMA

Dacă îţi place acest articol, distribuie-l şi prietenilor tăi

O educaţie incompletă si grija lipsurilor din viaţa de zi cu zi poartă adeseori oamenii pe căi greşite. În timp ce unii găsesc calea către o viaţă mai bună, alţii se afundă în a săvârşi greşeală după greşeală. O infracţiune nu scapă niciodată nepedepsită, iar acest lucru s-a dovedit perfect adevărat şi în cazul hoţului din imagini care se pare că s-a pus cu cine nu trebuie.

Un bărbat a crezut că va reuşi să dea marea lovitură atunci când a mers într-o parcare în care paza nu era extrem de ridicată. Fără să-şi facă griji pentru imaginile pe care le-ar putea surprinde camerele de supraveghere, fiind protejat de gluga hanoracului, tânărul s-a apropiat pentru a investiga îndeaproape fiecare maşină din acea parcare.

Unul dintre autoturisme i-a atras atenţia în mod deosebit şi fără să stea pe gânduri s-a decis să dea spargerea. De câteva ori el eeste întrerupt de oamenii care trec pe acolo pe jos sau cu maşinile şi încearcă să disimuleze, prefăcându-se că se află într-o convorbire telefonică. Când condiţiile păreau prielnice pentru marele jaf, hoţul a fost luat prin surprindere de apariţia proprietarului autoturismului.

Ghinionul său a făcut ca bărbatul căruia îi aparţine maşina vizată să fie un luptător profesionist de MMA, care tocmai se întorcea de la antrenament. De cum a zărit hoţul, acesta s-a năpustit asupra lui şi a început să îi aplice un set serios de lovituri. Văzându-i în plin conflict alţi oameni au chemat poliţia, care şi-a făcut în scurt timp apariţia. Cu siguranţă aceasta ispravă i-a dat de gândit hoţului, care nu numai că a ajuns în arestul poliţiei, dar s-a şi ales cu o bătaie zdravănă.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume