Întâlnirea emoţionantă dintre un tânăr şi donatoarea de măduvă osoasă care i-a salvat viaţa.

Click pe Share pentru a distribui şi prietenilor tăi! Îţi mulţumim! :)

La numai 27 de ani, viaţa ar trebui trăită din plin, iar mărturie în acest sens stau imaginile acestui filmuleţ care ni-l prezintă pe unul dintre supravieţuitorii unei forme severe de leucemie. Perioada de recuperare după transplantul de celule stem a fost destul de lungă, însă acum are prilejul să-i mulţumească din toată inima celei care l-a ajutat să treacă cu bine peste această cumpănă din viaţa lui, dăruindu-i celulele salvatoare.

Luis Monzon, originar din Chicago, Illinois, se număra printre acei norocoşi care au avut şansa să depăşească cu bine un diagnostic adeseori ireversibil. Deşi urmase timp de 9 luni un tratament de chimioterapie corespunzător bolii de care suferea – Leucemie acută limfoblastică (LAL), acesta părea să nu dea rezultate şi singura salvare era un transplant de celule stem provenite din măduva osoasă. Cum în familia lui nu exista un donator compatibil, salvarea lui a venit din partea unui donator înregistrat în baza de date de profil.

După transplantul de celule stem compatibile corpului său, când starea lui de sănătate s-a îmbunătăţit considerabil, a sosit timpul să o cunoască pe cea care i-a redat şansa la viaţa. Tânăra cu care se întâlneşte în acest filmuleţ este donatoarea de la care a primit preţioasele celule şi pe care acum o vede pentru prima dată. Momentul întâlnirii are o încărcătură emoţională cu totul deosebită, nelipsind lacrimile de fericire din ochii lor dar şi din cei ai apropiaţilor acestora.

E minunat când ai puterea să dăruieşti viaţă şi la fel de minunat să preţuieşti speranţa de viaţă care ţi se oferă în dar!

Sursa: Luis Monzon via Youtube

Autor text: LiveBiz.ro

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:


Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume