Începutul interpretării sale a fost minunat, însă finalul a depăşit orice aşteptare. Remarcabil talent!

Dacă îţi place acest articol, distribuie-l şi prietenilor tăi

Adeseori copiii cu talente vocale de excepţie reuşesc să ne transmită o emoţie profundă şi de asemenea o stare de bine care nu are termen de comparaţie. Ori de câte ori îi vedem păşind pe scenele competiţiilor de talente stăm cu inima strânsă şi ne dorim ca aceştia să aibă parte de momente încununate de succes.

Ediţia 2017 a concursului „The Voice Kids”, Olanda, a fost presărată cu o mulţime de momente cu totul nepreţuite. Printre acestea putem enumera şi reprezentaţia tinerei Iris, care a reuşit să impresioneze întreaga asistenţă cu timbrul său unic, pus foarte bine în evidenţă de alegerea inteligentă a piesei muzicale.

Interpretând „All by myself”, melodia consacratei cântăreţe Celine Dion, Iris a demonstrat tuturor că îşi merită pe deplin locul pe acea scenă şi desigur mai departe în următoarele etape ale show-ului. Cu o căldură minunată în glas ea a cucerit inimile celor din juriu, care s-au întors rând pe rând.

Alegerea muzicală i-a permis acestei copile talentate să abordeze cu mult profesionalism atât registrul grav al piesei cât şi cel acut. Finalul a fost de asemenea o adevărată încântare pentru toţi cei care au avut şansa să fie prezenţi în sală. Robotele de aplauze şi cuvintele de laudă au mers apoi către ea, ca răsplată pentru emoţia transmisă şi vocea sa minunată.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume