Jackie Evancho se alătură trupei Il Volo pentru o interpretare de zile mari. Merită să-i vedeţi!

Dacă îţi place acest articol, distribuie-l şi prietenilor tăi

Jackie Evancho este de departe un exemplu elocvent care dovedeşte faptul că talentul nativ nu are vârstă. La numai 10 ani ea câştiga fără drept de apel ce-a de-a cincea ediţie a concursului „America's Got Talent”, iar acum, după 6 ani, a fost invitată să cânte în cadrul ceremoniei de investire a noului preşedinte al Americii, Donald Trump.

Din momentul în care a fost declarată câştigătoarea concursului de talente, cariera muzicală a acestei fetiţe talentate a fost una înfloritoare lansând numeroase albume premiate cu discuri de aur şi platină. Pentru ultimul său album a avut o colaborare minunată cu faimosul trio italian „Il Volo”. Cea mai mare dorinţă a acestor artişti este aceea de a atrage tinerii din ziua de azi spre muzica clasică.

Piesa „Little Drummer Boy”, interpretată de artista americană împreună cu cei trei componenţi ai trupei „Il Volo” le pune în valoare vocile extraordinare emoţionându-ne cu armonia lor magică. Nu se poate să nu vibrăm alături de aceste glasuri pline de căldură şi sensibilitate.

Ascultând această interpretare, fără îndoială că mesajul artiştilor va fi primit cu braţele deschise de mulţi dintre tinerii din ziua de astăzi şi nu numai.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume