Lipeşte frânghie colorată pe suprafaţa unei anvelope. Ce obţine la final este perfect pentru orice locuinţă!

Dacă îţi place acest articol, distribuie-l şi prietenilor tăi

În zilele noastre acţiunii de reciclare a materialelor i se acordă o atenţie deosebită datorită faptului că multe dintre materiile prime se epuizează văzând cu ochii. Tocmai de aceea putem confecţiona lucruri noi dându-le o nouă utilizare unor obiecte pe care în principiu le-am arunca la coşul de gunoi.

Ştim cu toţii că anvelopele sunt cele mai problematice deşeuri datorită volumului lor destul de mare. Dacă sunt aruncate la întâmplare în natură, aceste obiecte se descompun într-un timp îndelungat. Cauciucurile pot fi transformate cu puţină imaginaţie şi îndemânare în scaune pentru grădină sau chiar pentru interiorul casei, extrem de confortabile şi de colorate. Aceste imagini ne oferă o demonstraţie cât se poate de edificatoare.

La început se ia o anvelopă care se spală de impurităţi pentru a avea o suprafaţă curată. Pentru „a îmbrăca” acest cauciuc avem nevoie de aproximativ 60 de metri de frânghie colorată pe care o vom lipi în mod circular pe suprafaţa anvelopei. O bucată de lemn cu un diametru de 43 cm va fi fixată cu lipici în partea de jos a scaunului astfel încât în interiorul anvelopei să se creeze un spaţiu de depozitare. Timp de 8 ore va fi lăsată apoi la uscat.

Pentru partea de sus a scaunului se foloseşte atât bucata circulară de lemn, cât şi una la fel de mare de burete, lipite între ele. Acest capac va fi îmbrăcat într-o bucată de stofă prinsă cu ajutorul unui capsator de tapiţerie. Opţional pot fi ataşaţi şi câţiva nasturi pentru frumuseţe şi rafinament. Rezultatul final vă va încânta cu siguranţă!

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume