Când a intrat pe scenă, această fetiţă le-a spus tuturor că va cânta… dar nimeni nu se aştepta la o asemenea interpretare.

Click pe Share pentru a distribui şi prietenilor tăi! Îţi mulţumim! :)

Când această fetiţă simpatică a apărut pe scenă, nimeni nu s-ar fi aşteptat ca vocea ei să fie atât de puternică şi să exprime atâta hotărâre şi determinare. Ţinând cont că are numai 11 ani, membrii juriului au crezut că vocea acestei fetiţe este sensibilă, cristalină şi gingaşă, la fel ca şi inocenţa ei de copil. Însă Mara Justine a întrecut orice aşteptare iar talentul ei a ieşit în evidenţă fără prea mult efort.

Melodia „And I Am Telling You I’m Not Going”, interpretată în original de solista Jennifer Hudson, i-a pus Marei în valoare atât calităţile vocale remarcabile cât şi timbrul deosebit. Chiar dacă la început a avut emoţii, prezenţa ei scenică a fost cât se poate de naturală.

Nu putem să nu să admirăm cu ce lejeritate îşi conduce vocea atât pe sunete grave cât şi pe cele acute şi ne întrebăm ce registre muzicale va putea aborda când va creşte puţin mai mare, dacă acum, la această vârstă fragedă, are o voce atât de deosebită.

Mama ei o însoţeşte tot timpul, încurajând-o şi o susţinând-o în pasiunea ei pentru muzică iar cei patru fraţi sunt cei care trăiesc alături de ea emoţiile fiecărei apariţii muzicale, îmbrăţişând-o cu drag la finalul fiecărei reprezentaţii.

După o asemenea interpretare, decizia membrilor juriului a fost destul de uşoară, aceştia votând în unanimitate ca Mara să meargă în următoarea etapă a concursului.

Sursa: America's Got Talent via Youtube

Autor text: LiveBiz.ro

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:


Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume