Nu este nimic special la această coală de hârtie sau la lingură, dar ceea ce creează este minunat!

Dacă îţi place acest articol, distribuie-l şi prietenilor tăi

Privind cu atenţie aceste imagini vom învăţa să desenăm cu ajutorul liniilor drepte şi curbe imagini ale obiectelor ca şi cum ele ar sta aşezate pe coala de hârtie. Tot ce avem nevoie sunt câteva coli de hârtie albă, o riglă, un creion negru şi altele colorate.

Fiecare dintre noi a desenat măcar o dată o floare sau un copac, însă dacă ne-am fi gândit să aplicăm efectul tridimensional pe care îl au desenele din aceste imagini, lucrările noastre ar fi fost în mod sigur mult mai aspectuoase. Privind cu atenţie procedeul de execuţie ne dăm seama că este destul de uşor, iar la final desenele noastre vor putea fi uşor percepute ca nişte desene 3D.

Pentru început marcăm cu ajutorul unei rigle şi a unui creion pe marginile laterale ale foii puncte la distanţă de 1 cm. Apoi aşezăm în mijlocul foii obiectul pe care vrem să-l desenăm şi îi trasăm conturul. Desenul poate reprezenta o lingură, o mână sau chiar un personaj simpatic din desene animate.

Pentru a finaliza lucrarea noastră vom trasa linii orizontale perfecte, mai puţin pe suprafaţa obiectului conturat unde vom trasa linii curbe. Vom observa că acum conturul obiectului reprezentat în desen nu mai are o dimensiune plană, ci una tridimensională. Putem trasa o tuşă mai groasă pe conturul obiectelor în aşa fel încât să obţinem un efect de umbră.

Ca să atragă şi mai mult privirile, aceste desene pot fi colorate, iar rezultatul va fi cu totul deosebit. Vă invităm să încercaţi şi voi, veţi fi încântaţi de lucrările realizate.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume