Lacrimile curg atunci când un băiat surd aude pentru prima dată vocea tatălui său: Doar priviţi

Dacă îţi place acest articol, distribuie-l şi prietenilor tăi

În cazul unui copil, deficienţa de auz reprezintă întotdeauna o problemă gravă atât pentru el, cât şi pentru părinţii săi. Ideea că această persoană fragilă va fi lipsită pentru întreaga sa viaţă de posibilitatea de a percepe o lume bogată în sunete este foarte greu de acceptat. Acest impediment fizic poate ridica o barieră invizibilă între copil şi oamenii din jur, ceea ce îl poate izola de lume. Totuşi, acest lucru nu înseamnă că viaţa acestui copil va fi una de singurătate şi izolare.

Copiii surzi sunt nişte copii obişnuiţi. Asemenea celor care se pot bucura de lumea sunetelor, şi acestora le place să alerge, să se joace, să danseze, să se distreze, să experimenteze obiecte diferite, să construiască, să sculpteze şi să picteze. Cel mai trist lucru este însă acela că nu găsesc foarte mulţi parteneri de joacă. Părinţii copiilor cu auz nu încurajează comunicarea lor cu persoanele surde şi uneori împiedică asemenea contacte. Motivul? Deoarece copiii lipsiţi de auz nu vorbesc. În loc să articuleze discursul, ei produc sunete, uneori folosesc gesturi şi dacă nu sunt instruiţi, nici măcar nu pot citi pe buze. Aceasta înseamnă că un copil surd prezintă un comportament foarte diferit de cel al colegilor cu auz normal.

Nu fiecare copil ajunge să experimenteze viaţa în acelaşi mod încă de la naştere. Mulţi copii se nasc cu anumite dizabilităţi care ameninţa să le împiedice modul de viaţă. Cu toate acestea, trăim într-o lume în care tehnologia îi poate ajuta pe aceşti micuţi să aibă parte de tot ceea ce viaţa are de oferit.

Acest videoclip ne prezintă momentul emoţionant în care un băiat surd în vârstă de numai nouă anişori aude pentru prima dată vocea tatălui său. Situaţia acestui copilaş a atins inima locuitorilor din oraşul său natal, Bueno Brandão din sud-estul Braziliei, care au pus mână de la mână pentru a strânge banii necesari. Când aparatul auditiv a fost gata, chiar tatăl micuţului a fost cel care i l-a montat, având parte de cea mai frumoasă reacţie atunci când şi-a strigat fiul. Băieţelul a izbucnit în lacrimi de fericire, l-a îmbrăţişat cu multă bucurie şi nu a uitat apoi să le mulţumească tuturor celor care l-au ajutat.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume