L-a adoptat pe acest motan bătrân de la un adăpost – Nu a bănuit nicio clipă ce ştia să facă

Dacă îţi place acest articol, distribuie-l şi prietenilor tăi

În ciuda vârstei sale, acest motan a fost adoptat de stăpâna lui de la un adăpost pentru animale. Surpriza s-a petrecut atunci când au ajuns acasă şi mama adoptivă a descoperit că motanul era dresat deja să execute trucuri potrivite unui artist de circ. Nu putem să nu zâmbim privindu-l pe acest motan cum ştie să dea lăbuţa ori de câte ori stăpâna îi cere acest lucru, dar mai ales când sare cu cea mai mare uşurinţă prin cercuri cu diametre diferite.

Pisicile ştiu să facă o mulţime de giumbuşlucuri din naştere, iar dacă sunt dresate corespunzător pot face de asemenea multe ghiduşii la comandă. Însă pisicile nu vor face niciodată un truc, oricât ar fi de neînsemnat, dacă nu se bucură de atenţia şi dragostea proprietarilor. E minunat să petreci alături de acest motan momente interactive şi amuzante în acelaşi timp, pentru că el ştie deja cum să-şi distreze familia care l-a adoptat.

Motanul este foarte educat atunci când serveşte masa, luând o poziţie „regulamentară”. Îşi pune lăbuţele pe masă, aşteptând răbdător meniul care întotdeauna este foarte gustos. Ce este mai inedit este faptul că motanul este şi un muzician autentic deoarece după o masă consistentă, acesta se destinde la pianul pregătit special pentru el.

Stăpâna îl încurajează ori de câte ori dovedeşte că ştie să răspundă corect la comenzi. Drept recunoştinţă, motanul ştie să-i acorde stăpânei câte o îmbrăţişare tandră şi un „sărut” pe obraz.

Pisicile sunt minunate pentru că ştiu cum să se facă iubite… le place tare mult să se joace, să se ghemuiască alături de stăpâni când aceştia se uită la TV sau să toarcă liniştite atunci când sunt luate în braţe. Dar cel mai mult ne bucurăm atunci când felinele noastre fac cele mai năstruşnice trucuri, precum motanul din acest filmuleţ.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume