Mulţimea aclamă reprezentaţia unui tată şi a fiului său, forţându-l pe Simon Cowell să apese butonul auriu

Dacă îţi place acest articol, distribuie-l şi prietenilor tăi

Tim Goodacre, în vârstă de 43 de ani, şi fiul sau Jack, în vârstă de 12 ani, originari din Norfolk, Norwich, participanţi în cadrul concursului „Britain's Got Talent”, au încântat juriul, dar şi publicul spectator cu un talent vocal de excepţie. Interpretarea lor le-a adus butonul auriu cu ajutorul căruia au promovat direct în semifinalele concursului.

Cei doi concurenţi, tată şi fiu, au ales pentru această ediţie a concursului o piesă originală ce poartă titlul „The Lucky One’s” care să scoată în evidenţă cât sunt de norocoşi că se au unul pe celălalt ca familie. Acompaniindu-se fiecare cu o chitară acustică, Tim şi Jack au făcut dovada unui talent vocal şi instrumental extraordinar, dar şi că au o pasiune uriaşă pentru muzică, care li se putea citi în priviri.

Jack cântă alături de tatăl său de la vârsta de cinci ani, iar acest lucru a creat o legătură cu adevărat specială între cei doi. Aceştia comunică extraordinar pe plan muzical, vocile lor îmbinându-se într-o armonie deplină. Nimeni nu se aştepta ca momentul lor muzical să aibă o încărcătură emoţională atât de mare.

La final, toţi cei prezenţi s-au ridicat în picioare şi i-au aplaudat îndelung pentru reprezentaţia lor. Fiecare dintre membrii juriului a avut doar cuvinte de laudă despre momentul lor magic, iar Simon Cowell, care la început fusese caracterizat de Jack ca fiind cel care critică cel mai mult concurenţii, i-a răsplătit cu butonul auriu. „Tim, Jack, asta spune totul!” Mergând pe scenă să-şi felicite favoriţii, Simon a spus: „Eşti special, a fost fantastic. Îmi place piesa, e pură magie, mi-a amintit de băiatul meu, Eric”.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume