Nu am deloc încredere în acest câine…

Click pe Share pentru a distribui şi prietenilor tăi! Îţi mulţumim! :)

Oamenii au mereu idei năstruşnice atunci când vine vorba să-şi facă unul altuia farse sub obiectivul atent al camerei ascunse. Dacă până acum ne gândeam că doar oamenilor li se pot face farse, iată că a venit momentul ca şi patrupezii să beneficieze de un astfel de tratament. Aşa cum ştim cu toţii, sunt destul de inteligenţi, dar acest lucru nu înseamnă că ei nu pot fi uşor păcăliţi.

Grupul canadian de comedie „Just For Laughs”, a organizat o astfel de farsă special pentru câinii care se aflau ocazional într-un parc. Recuzita este formată dintr-un câine de jucărie şi un os consistent, care a fost aşezat în faţa marionetei.

Ceilalţi patrupezi sunt atraşi de miros dar şi de mărimea osului, încercându-şi norocul poate, poate reuşesc să-l „fure” din faţa câinelui care pare să se odihnească. Reacţiile lor sunt cât se poate de amuzante pentru că nu ştiu ce să creadă despre stăpânul osului.

Unii se apropie încet, abia păşind pe iarbă, iar când sunt foarte aproape de câinele de jucărie şi acesta„latră” hotărât, fiecare dintre ei se depărtează speriat. Alţii, mai insistenţi, încearcă să se aproprie foarte mult, întind laba ca să agaţe osul, dar renunţă şi ei la lătratul câinelui.

Totuşi, un patruped negru reuşeşte până la urmă să-i ia de sub nas osul mult dorit. Însă cel mai hazliu moment este acela când căţeluşul marionetă se tăvăleşte de râs pentru farsa reuşită, iar un câine cât se poate de real îi urmează exemplul cu multă naturaleţe.

Pentru că sunt momente de tot hazul, oamenii au perseverat în organizarea unor farse cu camera ascunsă pentru a aduce bună dispoziţie şi a ne însenina o zi nu tocmai bună.

Sursa: Youtube

Autor text: LiveBiz.ro

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:


Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume