Nu îmi vine să cred ce poate face acest copil! De-abia aştept ca el să mai crească!

Click pe Share pentru a distribui şi prietenilor tăi! Îţi mulţumim! :)

Talentele native ale copiilor se pot vedea încă de la cea mai fragedă vârstă. Acest băieţel adorabil "îi dă o lecţie de neuitat" lui Shaquille O'Neal, unul dintre cei mai sclipitori jucători de baschet din NBA. Provocarea de a înscrie cât mai multe coşuri în 30 de secunde e câştigată de Titus, spre deliciul tuturor!

Deşi are doar 2 ani, Titus a făcut deja o pasiune pentru mingea şi jocul de baschet. În locuinţa familiei, tatăl său a amenajat un coş de baschet în miniatură pentru ca Titus să se antreneze cât mai bine. Mingiile folosite sunt tot pe măsura lui. E atât de simpatic!

De remarcat este faptul că el poate arunca mingea din orice poziţie… din faţa coşului, din capătul scărilor sau chiar aşezat cu spatele la coşul de baschet. Tatăl îi este alături la fiecare încercare şi îl încurajează ori de câte ori are o reuşită.

Întrecerea inedită între Titus şi Shaquille O’Neal care a avut loc în emisiunea lui Jimmy Kimmel, difuzată la televiziunea americană ABC, a animat  încă de la început publicul prezent în platou. Titus a reuşit performanţa de a marca 8 coşuri în cele 30 secunde, pe când Shaquille O’Neal nu a reuşit să înscrie nici măcar unul.

Ca premiu şi în acelaşi timp ca şi cadou preţios, Titus a primit din partea gloriei baschetului american un pantof de o mărime considerabilă. Cu siguranţă acest băieţel deosebit de talentat va ajunge şi el la rândul lui o stea în lumea baschetului. Are toate abilităţile necesare… trebuie doar să mai crească.

Sursa: Youtube

Autor text: LiveBiz.ro

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:


Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume