Bărbatul aflat în croazieră găseşte un câine abandonat pe o insulă pustie şi face un gest de toată isprava

Dacă îţi place acest articol, distribuie-l şi prietenilor tăi

Un bărbat aflat într-o călătorie prin jungla amazoniană nu s-ar fi gândit niciodată că se va întoarce acasă cu o căţeluşă abandonată pe care a decis să o salveze. Dragostea pentru animale şi prezenţa de spirit a acestuia aveau să-i ofere o nouă şansă sărmanei patrupede.

Originar din Belfast, Irlanda de Nord, David Foster, în vârstă de 38 de ani, se afla într-o croazieră pe Amazon când la un moment dat a avut parte de o experienţă neaşteptată. Acesta a zărit pe o insulă pustie o căţeluşă într-o stare deplorabilă, înfometată şi deshidratată la extrem.

În drumul lui s-a oprit pe o plajă pustie şi nu mică i-a fost mirarea când din depărtare a văzut apropiindu-se de el o siluetă de culoare neagră ce semăna foarte bine cu un câine. La prima vedere era clar că patrupeda nu mâncase de foarte mult timp pentru că i se vedeau coastele. Pentru a-i potoli foamea, David i-a aruncat o pungă cu ceva mâncare ce avea să-i asigure subzistenta pentru o zi, două.

Din nefericire vulturii pândeau îndeaproape astfel încât căţeluşa ar fi avut cât de curând un sfârşit tragic. Nu ştia dacă în zonă există case locuite unde şi-ar fi putut găsi adăpost căţeluşa şi a verificat acest lucru cu ajutorul unei drone. În aceste condiţii, bărbatul a hotărât atunci că o poate salva pe Negrita din acel loc luând-o în barca lui. Călătoria către Belfast avea să fie destul de lungă şi dificilă, însă faptul că îi putea salva viaţa acestui animal abandonat a contat foarte mult.

După 5 luni de recuperare, Negrita este acum de nerecunoscut şi se bucură de dragostea şi protecţia salvatorului ei.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume