O elevă de 14 ani începe să cânte o piesă celebră. Vocea ei e demnă de un star internaţional

Dacă îţi place acest articol, distribuie-l şi prietenilor tăi

Nimeni nu poate nega că regretata cântăreaţă americană, Whitney Houston a avut una dintre cele mai frumoase şi mai sensibile voci pe care lumea muzicală le-a cunoscut vreodată. O mulţime de artişti au încercat să dea viaţa pieselor regretatei cântăreţe tocmai pentru faptul că au apreciat valoarea talentului ei inconfundabil.

Rachel este numele unei adolescente în vârstă de 14 ani, care după cum vedem poate cânta o piesă a artistei Whitney Houston cu multă emoţie şi sensibilitate. Datorită aptitudinilor sale vocale de excepţie ea chiar a fost comparată cu marea cântăreaţa şi considerată de către mulţi o urmaşă veritabilă a sa din punct de vedere vocal.

Aşezată în faţa pianului, într-o sală de curs din şcoala unde învaţă, Rachel interpretează într-o manieră originală melodia „I Will Always Love You”, o piesă de referinţă din repertoriul artistei americane Whitney Houston. Dacă la începutul reprezentaţiei vocea fetei se află într-un registru muzical cald şi expresiv, în momentul în care aceasta ajunge la refrenul piesei totul căpăta o intensitate incredibilă, atingând nişte acute uimitoare.

Naturaleţea şi inocenţa vârstei ei ne emoţionează profund. Dacă am închide ochii pentru câteva clipe ne-am putea imagina pe alocuri că în faţa noastră se află cea care prin interpretarea ei a făcut celebră această piesă. Fără îndoială că nimeni nu va reuşi vreodată să ajungă la performanţa lui Whitney Houston, însă talentul acestei tinere merită toată aprecierea noastră.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume