O „gimnastă” pare că îşi pierde echilibrul… însă nu trebuie ratat ce se întâmplă în continuare

Dacă îţi place acest articol, distribuie-l şi prietenilor tăi

„Gimnasta” din aceste imagini este de fapt un sportiv de talie mondială, cunoscut în întreaga lume pentru programele sale în care măiestria executării tuturor elementelor se împleteşte armonios cu buna-dispoziţie şi amuzamentul. Acesta dovedeşte tuturor că există o cale de a combina seriozitatea cu distracţia pentru a încânta publicul de pretutindeni.

Originar din satul american Illinois, Paul Hunt conduce în prezent o academie de gimnastică ce îi poartă numele. Dacă până în anul 1980 el era cunoscut ca unul dintre cei mai buni sportivi din gimnastica masculină, câştigând nenumărate campionate, după această perioadă cariera sa avea să se îndrepte într-o direcţie neaşteptată.

În timp ce îi demonstra unei tinere sportive cum se execută o rostogolire înapoi, el a constatat că în spatele unui program de gimnastică feminină se ascunde o mare valoare comică dacă acesta este executat de un bărbat. El a apărut apoi în foarte multe competiţii de gimnastică îmbrăcat într-o costumaţie feminină şi prezentându-se sub numele de „Paulina Huntesque„ sau „Paulina Huntinova”. Cea mai hazlie notă era dată de combinaţia ciudată dintre rochiţa plisată de culoare roz şi mustăcioara sa subţire.

Un astfel de spectacol neobişnuit ce a avut loc pe celebra arenă Madison Square Garden din New York putem vedea şi în aceste imagini. Poziţionându-se cu multă „delicateţe” în faţa paralelelor, Hunt îşi începe programul cu câteva rotaţii de încălzire făcând ca totul să pară absolut normal.

La un moment dat, aflat pe bara înaltă a paralelelor, el îşi arată abilităţile sale de comediant şi continuă exerciţiul cu multă stângăcie. Paul ne dă impresia că se dezechilibrează de multe ori, lucru ce face ca publicul să tresalte de emoţie. Toate mişcările sale stârnesc hohote de râs, dar şi nenumărate aplauze.

Punctul culminant al exerciţiului său este cu siguranţă finalul. Ceea ce trebuia să fie un salt spectaculos, s-a dovedit de fapt a fi o căzătură zdravănă. El este însă un profesionist, iar fiecare mişcare este cu siguranţă bine gândită. Datorită talentului său special, Paul Hunt le oferă tinerilor sportivi şansa de a realiza care pot fi greşelile lor comune, permiţându-le astfel să înveţe gimnastica fără să uite că orice activitate trebuie să fie însoţită şi de o doză de umor.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume