O mamă îşi anunţă fiul că în curând va avea un frăţior, dar staţi să vedeţi reacţia lui

Dacă îţi place acest articol, distribuie-l şi prietenilor tăi

Să fii părinte este cu siguranţă unul dintre cele mai frumoase sentimente de pe Pământ. Bucuria pe care o resimţi atunci când afli că un copilaş urmează să vină pe lume pentru a-ţi întregi familia te îndeamnă să spui tuturor acest lucru minunat. După ce a primit confirmarea că va avea un bebeluş, această mamă îi dezvăluie celuilalt copilaş al său frumoasa veste. Reacţia micuţului este nepreţuită!

Fiecare părinte trece prin emoţii intense atunci când trebuie să-şi anunţe ceilalţi copii că în curând vor avea un frăţior. Nu ai cum să prevezi niciodată care va fi reacţia acestora, însă mama care a surprins aceste imagini a avut parte de un moment formidabil atunci când i-a spus băieţelului său că este din nou însărcinată.

Mai întâi aceasta i-a înmânat micuţului pozele obţinute în urma ecografiei şi a aşteptat apoi să vadă dacă acesta va înţelege semnificaţia lor. Ştiind că în trecut a mai văzut astfel de fotografii ale cărui protagonist era chiar el, nu şi-a dat seama iniţial că acestea erau de fapt primele instantanee cu surioara sau frăţiorul său.

Când mama sa i-a confirmat faptul că în curând va avea statutul de frăţior mai mare, băieţelul a afişat un zâmbet incredibil. Atât de mult şi-a dorit acest lucru, încât pur şi simplu nu-i venea să creadă. A urmat apoi un lung şir de întrebări pentru a se asigura că vestea primită este adevărată. El a asigurat-o apoi pe mama sa că se va comporta exemplar, că îşi va iubi nespus frăţiorul şi chiar îl va lăsa să doarmă în pătuţul său. Adorabil!

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume