Ursuleţii panda au parte de o vizită mai puţin obişnuită. Reacţia lor este pur şi simplu adorabilă!

Dacă îţi place acest articol, distribuie-l şi prietenilor tăi

Urşii panda se număra printre cele mai drăgălaşe animale din lume. Rezervaţiile care adăpostesc aceste simpatice vieţuitoare sunt zilnic vizitate de o mulţime de turişti. Aceştia sunt cuceriţi de drăgălăşenia ursuleţilor, precum şi de comportamentul lor pueril. Cei care par să aibă mai mult de furcă sunt chiar îngrijitorii care se asigură întotdeauna că animăluţele au parte de tot confortul.

Nu numai asigurarea porţiei zilnice de hrană pentru ursuleţii panda pare să fie o prioritate pentru îngrijitorii care îşi desfăşoară activitatea în „Rezervaţia Naturală Wolong” din China, ci şi întreprinderea unor acţiuni ludice care au rolul de a distra aceste animăluţe minunate. Dacă de multe ori ursuleţii sunt ajutaţi să se urce pe aparatele de joacă pe care le au în curţile uriaşe, de această dată situaţia a stat complet diferit.

Unul dintre îngrijitori a îmbrăcat un costum care seamănă izbitor cu blăniţa ursuleţilor panda. Totul are însă la bază un motiv bine întemeiat. Este binecunoscut faptul că atunci când sunt pui, urşii panda au nevoie de multă afecţiune şi tocmai de aceea ajung să se ataşeze foarte tare de oameni, fiindu-le mult mai greu să se descurce de unii singuri când ajung la maturitate.

Pentru a încerca să îi pregătească pentru viaţa pe care şi-o vor trăi în sălbăticie şi nu în captivitate, aceşti îngrijitori îmbracă astfel de costume atunci când interacţionează cu micuţii urşi panda. Joaca este la fel de frumoasă, însă ursuleţii au impresia că în faţa lor se află tot un animal din specia lor.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume