Stăpânul s-a gândit să-şi sperie felina cu un păianjen de jucărie. Priviţi cum a reacţionat.

Click pe Share pentru a distribui şi prietenilor tăi! Îţi mulţumim! :)

Pentru sărbătoarea de Halloween, stăpânul acestei pisicuţe simpatice i-a pregătit o surpriză puţin mai neobişnuită. Întâlnirea dintre pisică şi jucăria cu multe picioare s-a transformat pe dată într-o luptă aprigă drept pentru care ne întrebăm: oare cine va fi câştigătorul.

Acest păianjen de jucărie ghidat de la distanţă cu ajutorul unei telecomenzi a speriat-o teribil pe felina familiei, care a reacţionat în consecinţă. Cu cât păianjenul se învârte mai mult în jurul ei, cu atât ea sare în toate părţile însă fără a părăsi locul semn că vrea să-şi protejeze teritoriul invadat de creatura necunoscută.

Dacă privim prin prisma culorii lor alb şi negru, am putea spune că este o luptă între un spirit bun şi unul rău. Pisicuţa este foarte curajoasă, nu dă înapoi nici măcar un pas şi încearcă să-l înfrunte pe păianjen ba chiar îl şi loveşte cu lăbuţa.

Pentru că era nevoie şi de un arbitru, patrupedul casei îi urmăreşte cu mare atenţie. Fundalul muzical întăreşte şi mai mult dramatismul luptei inedite şi creează o atmosferă de mare intensitate. „Lupta” nu durează la nesfârşit iar pisicuţa noastră ajunge la final să se împrietenească cu rivalul ei şi să se joace cu picioruşele pufoase ale jucăriei păianjen. Cum am spune totul e bine când se termină cu bine.

Sursa: The Wampa Kitty via Youtube

Autor text: LiveBiz.ro

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:


Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume