Asistenta depune toate eforturile pentru a salva vieţile gemenelor. Ce a urmat apoi i-a lăsat pe toţi fără cuvinte

Dacă îţi place acest articol, distribuie-l şi prietenilor tăi

Îmbrăţişarea dintre fraţi sau surori poate face adeseori minuni, iar cazul acestor fetiţe gemene se înscrie în acest registru cu o încărcătură emoţională deosebită. Nimeni nu a crezut că o simplă îmbrăţişare „frăţească” poate salva viaţa uneia dintre gemenele născute prematur care părea să piardă lupta cu viaţa.

În anul 1995, Brielle şi Kyrie Jackson s-au născut prematur, iar medicii nu credeau că vor supravieţui. La naştere, fiecare a cântărit aproximativ două kilograme. Când aveau 3 săptămâni, Brielle încerca cu greu să respire, iar sănătatea ei se deteriora cu fiecare clipă. O asistentă medicală a decis să le pună în acelaşi incubator pentru a vedea ce s-ar întâmpla, deşi nu se mai procedase niciodată în acest fel.

Într-un moment de tandreţe naturală, Kyrie fetiţa mai sănătoasă şi-a pus mâna pe sora ei, iar Brielle a început imediat să se simtă mai bine. În scurt timp semnele vitale ale acesteia au fost instantaneu stabilizate. Îmbrăţişarea lor din acel moment este acum faimoasă şi cunoscută sub numele de „The rescuing hug” (îmbrăţişarea salvatoare). Această dovadă de afecţiune nepreţuită nu numai că a salvat viaţa bebeluşei, dar a schimbat perspectiva despre modul în care pot fi îngrijiţi copiii prematuri prin evidenţierea puterii de vindecare uimitoare prin simpla atingere a unei îmbrăţişări.

Astăzi, aşezarea împreună în acelaşi incubator a copiilor născuţi prematur constituie o tehnică obişnuită. Îmbrăţişarea gemenilor asigură căldura şi deopotrivă legături fiziologice şi psihologice nebănuite. Studiile au dezvăluit că prin contactul direct printr-o îmbrăţişare se pot stabiliza inima şi respiraţia, majorând ratele de saturare cu oxigen.

Fotografia care le înfăţişează pe cele două bebeluşe a făcut înconjurul lumii. Acum gemenele au împlinit deja 17 ani şi se bucură de viaţă alături de părinţii lor. Au absolvit Colegiul şi deşi vor merge la facultăţi diferite, legătura dintre ele rămâne la fel de specială ca în prima lor zi de viaţă.

Sursa: CNN via Youtube

Autor text: LiveBiz.ro

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume