Pare o simplă fotografie a unui cuplu de îndrăgostiţi. În realitate ascunde un adevăr tulburător…

Click pe Share pentru a distribui şi prietenilor tăi! Îţi mulţumim! :)

Povestea prezentată în acest filmuleţ îi are drept protagonişti pe Callie şi Jesse Cottle, un cuplu frumos ce ne demonstrează tuturor că prin iubire necondiţionată putem trece peste orice impediment.

Fiind militar de carieră, Jesse a suferit cu 4 ani în urmă un accident îngrozitor în Afganistan, fiindu-i amputate ambele picioare. Chiar dacă viaţa i s-a schimbat cu totul din acel moment, Jesse nu regreta deloc acest lucru deoarece astfel a avut ocazia să îşi întâlnească jumătatea.

După teribilul accident, bărbatul a stat mai multe luni în spital pentru recuperare, prilej cu care a cunoscut-o pe Callie. Cuvintele frumoase pe care le spune femeia despre soţul său sunt o dovadă a iubirii nemărginite pe care aceasta i-o poartă.

Recent, cei doi au mers în Boise, Idaho, pentru a vizita familia lui Callie, moment în care au făcut şi câteva poze de familie. La prima vedere nu pare nimic a fi ciudat, însă dacă ne uităm cu atenţie, Callie îl poartă în spate pe Jesse pentru a fi încadrat cum trebuie în poză.

Fotograful a postat apoi această poză în care soţia lui îl poartă în spate pe Jesse, fotografie care a ajuns foarte repede virală în mediul online. De fapt, această poză spune totul despre cei doi, se poate observa iubirea şi devotamentul unuia faţă de celălalt, iar fericirea de a fi împreună li se citeşte pe chipuri.

Cunoscându-le povestea, nu putem decât să îi apreciem şi să luăm drept exemplu altruismul şi dragostea pe care Callie i le poartă soţului său. Emoţionant!

Sursa: mamma tejada via Youtube

Autor text: LiveBiz.ro

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:


Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume