Am văzut multe reclame de Crăciun, însă aceasta m-a impresionat mai mult decât oricare alta

Dacă îţi place acest articol, distribuie-l şi prietenilor tăi

Prin intermediul campaniei „#BePresent”, Compania Huawei îşi doreşte să atragă atenţia asupra faptului că perioada sărbătorilor de iarnă este momentul cel mai potrivit pentru a fi alături de cei dragi şi de a pune deoparte telefonul mobil care ne ţine ocupaţi mai tot timpul.

Cu toţii ştim că telefoanele sunt tot mai prezente în viaţa fiecăruia, indiferent de categoria de vârstă din care facem parte. Copii, părinţi şi bunici se despart foarte greu de aceste gadgeturi în orice loc s-ar afla, iar perioada sărbătorilor de iarnă nu face nicio excepţie. Fiecare, potrivit vârstei, îşi utilizează telefonul după bunul plac, însă mesajul transmis prin intermediul acestui spot publicitar îi îndeamnă pe oameni să „abandoneze” aceste dispozitive inteligente măcar pentru câteva clipe. Vom fi surprinşi să vedem câte lucruri frumoase ratăm adeseori!

Imaginile ne înfăţişează un copil care aşteaptă cu nerăbdare sărbătoarea Crăciunului şi care îşi doreşte foarte mult ca părinţii şi sora lui să stea alături de el în jurul bradului. Se pare însă că fiecare dintre ei are cu totul altceva de făcut pe telefonul mobil. Prin puterea gândului de a aduce cât mai aproape spiritul Crăciunului în familia sa, copilul închide ochii trezindu-se înconjurat de lumina globuleţelor bradului care fără îndoială străluceşte în orice casă.

Atunci când instalaţiile din bradul de Crăciun se aprind, toţi membrii familiei îşi dau seama de însemnătatea acestei sărbători şi se adună împreună, pentru a se bucura de acest moment cu totul special. Nu uitaţi niciodată să fiţi prezenţi în viaţa celor dragi vouă! Nimic nu poate compensa timpul pierdut!

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume